În noaptea când marea se certa cu cerul
Când cerul privea mânios lăsând gerul
Un val a scăldat înaltul răpind o stea,
Aruncată pe plajă luminându-mi noaptea.
Pași lenți fug spre tunelul de lumină
Scânteia nopții mă oprește în tulpină
Înainte de a-mi pierde pe veci ochii
Admir unicitatea unei mici rochii,
Te înghite un val singur și părăsit
Dispărând ai furat o parte din nisip,
Îmi aud umbra ascunsă cum bocește
Căci nici raza ta rece n-o mai trezește.