Pe nevăzute,
Așa cum întinzi mâna
Să numeri ouăle din cuib,
Abia atingându-le
Cu emoție și spaimă
În fața misterului etanș
Dinlăuntru
(Ouă pe care pasărea
Va refuza să le mai clocească
Socotindu-le impure),
Pe nevăzute
Mâna lui se-ntinde-n somn
Și năruie
Cu fiecare vis
O mânăstire,
În timp ce Pasărea
Plutind deasupra apelor
Tot mai ușoară, tot mai liberă de balast,
Se înalță cu fiecare cădere
Până nu se mai vede.