fructiera o liră cochetă aerul siropos discordant
noaptea desuetă ca o rochie de pe când nu mai știu
ne îmbrăcăm una în alta ne împiedicăm una de alta
strigăm pe la colțuri ale cui sunt poalele acestea
cineva dintre noi întotdeauna a trebuit să cedeze
trei sute șaizeci boabe de cafea dar nici un vis
ne spunem că fără de vise amețește număratul
se învârtesc se învârtesc merele de lumină
și melodia aceea cu gustul indefinibil
adoarme fructiera întind mâna
se deschid venele
nufărul intră

15.03.04