“Iar în ochii ei albastri
Toate basmele s-aduna.”
Mihai Eminescu

la marginea lacului
in capatul parcului,
pe o banca mai ascunsa
mandra mea sta intinsa
si gandeste privind stele
cum s-ajunga printre ele.

cu o mana sub capsor,
prin parul ei balaior,
trec universuri intregi,
fara reguli, fara legi,
rime fara inceput,
din viitor si trecut.

eu pitit in departare,
in inima cu foc mare
stau si doar ma uit la ea
si atunci in mintea mea
bolnava, neagra, salcie,
se incheaga o poezie.