nu am scris niciodată pentru voi
cu ferestre prelungi rotunjite spre turnuri
v-am admirat
creșteați pe creneluri
erați cei care mă sileau să visez
vă iubeam în portrete de necunoscuți
învârtind roți de mori la orizonturi
cerul vă îndepărta pe margini
de oameni cumsecade
corăbii lunecând alături
iar și iar cuvintele
mă închideau în cămăși de zale
purtând câte un crucifix
la spate îngerii se nășteau
cu trompete pentru fiecare amănunt
apoi își ancorau urechile spălate la țărmuri
îngenuncheam tăcut în mijlocul copiilor
căutând creația în sticle cu esențe albastre...