S o n e t 1 3


Pe-o strâmtă linie îmi duc ființa,
Alături de o pasăre și-o floare,
De-un nor tălâmb bocit de-o ursitoare
Și de un grai supus cu elocința.

Mai sus e altă lume de odoare,
Acoperindu-și sânii cu velința.
Mai jos de mine scurmă neputința
De a străpunge verbul care moare.

Trei căi de fum, cu linii paralele,
Trei emisfere cu un miez gălbui
Hălăduiesc cu suflete rebele

Și sângerează-n carnea orișicui.
Le simt pulsând, haotice inele,
Când încropesc un timp al nimănui.