Blestemat, blestemat să fii,
Până-n ultima-ți zi.
Obosit și singur,
Să nu poți muri.
Veșnic călător, pribeag,
Să n-ai pentru ce trăi.

Fie-ți ochii înveliți în ceață,
Silă să ai de viață.
Să-ți fie aerul otravă,
Pașii pământul să nu ți-i primească.
Și neguri să-ți fie lumina,
În aburi de moarte să te-nvelească.

Coșmar să porți în suflet.
Să-ți apese pe cuget,
Ca pete de sânge,
Lacrimile ce-n urmă ai lăsat.
Destin să-ți fie vântul,
Și vorba să-ți fie lătrat!

Să-ți fie frate bun colbul.
În drum să șovăiesti ca orbul...
Alungat, trist și osândit,
Să n-ai alături suflare omenească!
Așa, ridicat în rugi de chin,
Cuvântul meu să se-mplinească!