Ploaia aceasta
coboară în struguri,
în tremurul meu în fața șemineului,
se-mprăștie în celule
fumegând.
Ploaia aceasta mă putrezește
în gânduri,
îmi cerne melancolia
unor raze latente
și, poate, mă numără invers
cu firele de iarbă cu tot.
În liniștea de lăcrimioare
cineva merge apăsat
să mă doară căderea ploii în struguri...

TOT se scutură
și nu știu de unde
atâta apă inodoră,incoloră ,insipidă,
și-mi țipă depresivi puii de turturea în ouă .
Stop!
Am să încep să fiu ploaie
și să cobor în struguri,
în iubitul somnoros, în mine însămi

incoloră, inodoră, insipidă,
cu rimelui întins
legănându-mă ca un deprivat maternal...