Cerul își deschide mirat petalele transparente
dă drumul la ciori și la stele, lăsând polenul
soarelui să-mi alunece euforic prin vene.

Ești la fel de frumoasă
de când ai căzut în cutia cu zâne.

..............................................................................
Când am părăsit sala cinematografului,
Plănuiam să organizez atentate împotriva umanității.
Dar mi s-a făcut foame, și am alergat spre mama.
Privind-o am înțeles că nu îi pot cere de mâncare dacă
O consider vinovată.

Mă scoate din minți laptele mamei
cu care ai umplut fondantele.

Îl gust cu vârful limbii și-l recunosc
Chiar dacă își amestecă transparență mirată
A începutului cu transparența veselă
A altui început pe care sângele
Ce-ți curge din gingiile slăbite mi-l oferă din înălțimile
Retezate ale vârfului de fondantă dispărut egoist și ilegal
în moarte cu urmele dinților tăi.

...........................................................................................

“ești așa de frumos în costumul ăsta
când ți se absoarbe prin piele. Cu siguranță
vei salva lumea.”

De când crede asta, doarme mai bine ca niciodată,
Ignorând capriciul costumului peste care nu se mai
Sperie să saliveze când întinde mâna după fondantele
Din vis, sau chiar să mi-l șifoneze intenționat pe miocard.

Se perfectionează în prezență,
Este pretutindeni, în oricine.

Poate fi oricine când
totul se petrece-n vitrina din jur.

Pe tava senină păstrată-n dantelă de stele
ni se oferă eclere ornate cu frișcă.


.....................................................................
„eu sunt Diavolul și dacă
mă ierți îți dau totul, dacă mă ierți
mă sinucid.”