această contextualitate mă ignoră
sînt doar bizamul
care sapă la tunele
în mîlul unei noi literaturi douămiiste
sub sălcii cimitire și șosele

aduceți înapoi cuvintele de tablă
grafitti tatuați-mi
pe urechi și coadă
m-am rătăcit din nou în postmodernitate
tot traversînd această perioadă

cîndva poeții bălții recitau omagii
rapsodiind atîtea
versuri înfocate
azi mlaștina virtuții naște monștri sacri
din scoica verde ies prostituate

o zei, netulburați de-atîta primăvară
abur de sulf gălbui
venin pe ghiocei
sînt doar bizam și nu poet de curte veche
să nu cîntăm despre iubire sau femei

doar cînd tunelele sînt pline ochi de apă
ascund în mine
‘nfrigurata teamă
ca nu cumva prin mreje de condei albastru
s-ajung un simplu guleraș de damă