zâmbeam oniric
și-ți turnam ziua în forme rotunde
sau sticloase
banale cochilii prin care orele mele
traversau o culoare superioară
nedefinită
un fel de zeu încă nenumit

uneori credeam amândoi
într-un albastru rugos de inimă
și atunci se întâmpla
să îmi cresc pe o scară cețoasă
trepte
dinspre centrul pământului

și tot nu te puteam atinge
îmi rămâneau brațele
într-un cerc violet
un ochi de geam prin care
dumnezeu ne privea
înserarea