Þip si tac linisti
in burta unei chitare
proaste.

de cand am pietruit patul
pe geamuri, perdele, covoare
si pereti
imi curge din gura, din palme...
numele tau.

Blestemat sa fii, iubite!

ma doare pielea de vibratii isterice
si craniul mi-l usuca nesomnul.

(sa spal doua consoane,
doua vocale,
chiuveta
inunda de intrebari inutile.)

mica eu plange descantata
dupa marele tine
zi,noapte.
... nopti cuibarite in zile,
dar... oare cate???

Ies.
sarut aerul sperand
ca respiri ca mine.

manjesc garduri,
o femeie,
asfaltul,
pletele ploii,
camasa tatei,
ochii vecinei,
ingerii cazuti
si Carul Mare
de tine.

dar...
cum te cheama
daca chitara schiopateaza?