Dacă-nțelegi pământul, peste toate,
Ca pe-un grăunte de nisip din slavă,
S-ar mai putea, pe-a vremurilor lavă,
Să poți curma meschina vanitate.

Mă lauzi pentru rima mea jilavă
Ce-și caută temeiul dând din coate
Și-n mine cresc speranțe că se poate
Să mă ridic mai mult cu o octavă.

Dar ce sunt eu ? Măruntă creatură
În smârcuri de-ntuneric devorat,
Un verb steril, trăind prin sinecură,

Molar scălâmb, știrbit și cariat.
Abia acum, umil și fără ură,
Pot să mai sper că voi trăi curat.