domnește-un întuneric strâmb
e patru noaptea și mă plâng
oare de ce nu am ajuns acasă?

s-a așezat asupra noastră
un val răcoros de trisțete, de când
domnește întuneric strâmb

și prin cotloane, într-un crâng
de prin tenebre-ntunecate
m-agață al nopților șoapte

încontinuu chemând...
Și ma pândește întuneric strâmb
de prin cotloane, într-un crâng

adânc ascunse temerile mele
dar se ivesc, pe rând, pe rând...
eu tot încerc sa nu le-ascult

sperând să scap, sperând, sperând...
mă tot pândeste întuneric strâmb
de prin cotloane, într-un crâng