Cuvântul dur, scuipat spre vătămare,
Străpunge zidul camerei tihnite.
Vibrează-n mine cu puteri sporite
Incendiind câmpiile cu soare.

Cuvântul blând întins pe căi boltite
Alină tâmpla zorilor amare,
Râvnind văzduhul să mi-l înfășoare
ÃŽn mantia culorilor strunite.

Îmi ferec gestul, sunetul și vrerea
În cuibul cald pe care-l străjuiesc,
Ca să răzbată-n trup curat vegherea

De tot ce-i viu, sălbatic și lumesc.
Mai bine să vorbesc, iubind tăcerea
Și mut să fiu când vreau să mai vorbesc.