Cădea cenușa-n ceruri;
mai fumega din focuri
noaptea sângelui
tău risipit
peste timp
carusel de secunde
și trupuri

suntem prea singuri
ai strigat și în jur
nimic nu clipea
ochiul timpului sur
murea-n muguri
de noapte
eram scuturi străpunse
de sfere-n translație
deasupra, învins
doar Pamântul învârtitor
printre himere
ca un mosor
legat cu ață - yo-yo -
își desfăcea penele
unui încurcat și inutil zbor

imponderabil acum răsucit
parcă râsul
a plâns îți seamănă
de undeva din tine
ca o alta clipă
geamănă
urcă strigătul
și ninsorile
deșteptare de simțuri
prin ploi
gri cenușă:

Vin zorile !