Am văzut
dincolo de zilele
urlând, însângerate,
dincolo de copiii dintre nuferi,
umflați și amorfi,
dincolo de bărbații
spânzurați de tâmple cu
vina mucegăită crescându-le pe umeri.

Am știut și-am mințit,
surzi, neputincioși,
le-am ajutat moartea cu sufletele
rupte și-mprăștiate
precum expiratele pastile
din noptiera bătrânilor de mult plecați.

Am aruncat cu vina lălâie
spre cei ce ne priveau din vitrină,
mușcându-și unul altuia
bucata prafuită de simțire
și-acum asiști la ultima mea
smulgere de păr roșu, la
ultima mea răzvrătire împotriva
surorilor impozante,
am, da, încă mai am, un ultim as
în jocul din-naintea trecerii
către nebunia sisifică cu care-mi
clătesc ochii închiși.