îmi strâng tălpile adânc sub mine
ca să uite despre goana nebună
care le aleargă uneori peste lume
lăsându-mi trupul învăluit în algele
roșii – ale sângelui meu
galbene – dinspre pereții corpului meu
albastre - limitare a percepțiilor mele,
închinate roșului din mine.

îmi strâng visele uneori în cutii,
mici insectare lipsite de viață,
ofrandă oferită zeilor uitați,
însemnați printr-o carte,
în care îmi las semn,
larvele fluturilor ce nu vor ști
niciodată zbura, dar mă îmbată
cu aripile lor nenăscute
orange – potopul în care
se scurge a lumii viteză,
verde – crudul din mine,
indigo – închinată timpului
ce se întinde
chiar și peste zeii din tine.


apoi
violet
rană dinspre tine
înspre cerul coborât,
să-ți acopere trupul
țesut din culori,
și ură, și fugă, și gol.