am hotarat sa ma nasc din nou
din maretia frigului umanitatii
las frigul cosmic pentru mai tarziu
imi rup cordonul ombilical cu lumea
o singura privire taioasa
mi-e sete...
cupa muzei ma inunda adăugandu-mă
deșertului singurătății
si ma vad proiectat
in mijlocul unei raze generate de luna
care sparge linistea unui lac
incerc sa invat mersul in picioare
si ma trezesc cu talpi de ape
strivesc in graba mea niste saruturi
catand spre-o salcie aplecata spre ganduri
îi fur o ramura ce mi se adauga mainii drepte
intr-un zbor stangaci
si pentru ca am o singura aripa
ma rotesc in ale timpului spirale albe
pana ...cerul mi se face albastru
si inclinat curcubeu
de atata dragoste
pentru doi ochi-padure
de culoarea poeziei
merg inainte si ajung undeva
inapoi in timp ...
pe o banca prizoniera
in nisipul aducerii aminte
pe o plaja unde marea saruta la nesfarsit
un țărm batran intinerindu-l cu fiecare val
si unde pescarusii -isi țipa gelozia
care mai de care mai sus -ingroziti
las in urma mirajul marii si adolcescenta
care se da grabita timpului hulpav
si incep sa inteleg...de ce sunt copacii
incovoiati de timp
si de ce plang viile...
revelatia de nea cu nuante argintii
din crudele copilarii
este inlocuita de revelatii tarzii
ce impovareaza sufletul cu lumina
si cu vina de a stii...
incerc sa mai fac cativa pasi
dar picioarele
imi sunt inghitite incet incet de asfalt
reneg asfaltul in favoarea ierbii
-amanta care saruta intotdeauna altfel
orișice talpa de calator grabit
reneg acum mamutii de sticla si otel
ce-mi stau in calea oricarui rasarit
mi se ivesc la orizont statui de piatra
templele tarziei senectuti
aliniate drept spre albastrul zeilor
ce-mi lasa nostalgia cuvantului DOR
de a invata sa mori
ptr a putea trai
frumos.