Se legăna cadavrul în ștreangul nemuririi,
Cu ochii plânși, cu păru-n vânt, cuprins de îndoieli
S-ar coborâ, doar pentr-o clipă, Mutul,
Căci nu-i stă bine ștreangul, și-i desfăcut la gât…

Și-l lasă jos un prieten, să nu-l mai bată vântul,
Și prieteni mulți, în juru-i, așteptând…,
Cei negri corbi, amici prea drepți cu omul,
Dar prea flămânzi, mai lacomi decât vântul…
…sorbi-vor al leșului parfum…

Dar cei ce judecă greșeala, pe legea lor de Buni Amici,
Nu vor sfârșii la fel sărmanii,
Ca agățați de gât, în nuci,
Să ceară judecată dreaptă, pe legea Marilor Uituci…?

Și tot mai buni prieteni, judecători ai cărnii,
Cei ce n-așteaptă vântul…; Tot Ei rămân…,
Și fără grabă,ca buni amici ce-au fost cu mortul,
Să-l curețe de vină, și de urâtul stârv…