O vorbă aspră trupul îl rănește,
Ca piatra crudă, rece și tembelă
Zvârlită-n piept cu gestică rebelă
De cel ce-a spus solemn că mă iubește.

Spintecă stânca lacul calm. O velă
Atinge malul, unda-n apă crește.
Concentric flux în mine se-adâncește,
Balon pierdut în nori, fără nacelă.

Din piele către logica semeață
Se-ntinde vrajba. Veșnic va spori,
De n-o supun, de n-o izbesc în față,

Să frâng talazul urii într-o zi.
Nu fac nimic, las gândul fără viață
Și piatra dură nu mă va lovi.

11 iunie 2004