se deplasa dintr-un loc în altul
mușcând un fir de iarbă
închidea unghiurile transparente și aurii
mă întrebam dacă îl doare
numele trecut sau plesnetul mării
întins în ferigi
bătrânii se plângeau că poartă
părul prea lung
și-l imaginau cum șchioapătă
precipitând o destinație necunoscută
până la experiență
lua mâinile pietrei
și se umplea de oameni
apoi închidea femeia între patru ochi
să nu-i ajungă sfârșitul lumii
dincolo