Mergeam într-o zi pe norul meu preferat.
Mă plimbam ca pe aleile din parc numai că era atât de moale
încât nu reușeam să sar. M-am afundat de câteva ori ca într-o
vată de zahăr pufoasă și dulce. Vroiam să sar.
Să sar peste ideile mele. Nu am putut.
Era însă norul meu și nu puteam să-l schimb. Nici ideile.