Dintr-o imagine,
clipită de pleoapele
înrămate-n senzații,
înflorite în ochi de crini,
a unui tablou,
privit prin spațiul lipsă
golul, miezul, centrul
cerceilor mei,
cercul perfect – timpul
pictând suflarea
solitar –
într-o singură culoare,
cimitir de violet
întors în mormânt
profilul – îmbrățișat
recunoscându-mă
drept, liniar
autoportret.