am inima albastră
ca o femeie pusă în apă în cazanul de bobotează
uite părul ei se face rădăcini de cer eviscerat
hrănindu-se cu simțurile și cu rațiunea mea
rodind în simțurile și în rațiunea ei

la asfințit își rotește turla atât de tare
încât i se văd picioarele pe care umblă planeta
varicele ei au ceva în comun cu tencuiala voronețului
care se macină sub fiecare lacrimă îmbătrânind fețele
sfinților care ne-cuvântă

printre moaște și odoare
înflorești cancer de piele buzele și limba mi le plimbi
peste trup să mă usuc ascunzi în pântec prima albină
torci fagure ca un păianjen cu glas de pisică domestică

zât! te alung tu nu cunoști vocabularul
crezi că asta în pământește înseamnă iartă-mă
te cuibărești între propoziții șoptite în extaz
și hohotești ca un melc rătăcit

ochii încep să colorezeze spirale
te încolăcești în juru-ți până când nu mai poți să respiri
deșiră-ți pielea să găsim ieșirea din labirint turlă dragă
e ultima noapte când nu este iarnă
deja în celule a început slujba:

vie miere de mort peste oase întinzi lumânările-nchid
amintirile-n turn
și în plasa de fum molii negre aprinzi ai un zumzet duios
și aproape nocturn

horcăitul otrăvii fierbe frunza tăcerii te moșești cu făclii
îmbibate în sânge
bate sumbru a mamă ora grea a-nvierii ține capul în poală
un strigoi care plânge

am crezut în îngeri
am crezut și în demoni și în păsări cu gheare carnivore-am crezut
n-am avut un duh
să mă poarte de mână între îngeri cu gheare ca un făt am căzut

cântul bun deopotrivă
l-am cântat cântul rău m-am bocit întru umbra care viu mi-am ajuns
m-am strigat chiar pe nume
m-am urât chiar pe nume înjurându-mă-n psalmi către mine răspuns

uite moartea răsare din părul femeii îi cresc frunze tulpină
în cazanul cu apă
dă-mi o sfoară de clopot să mă spânzur de limbă otrăvindu-mi
lumina melcului care pleacă