I-am regăsit pe toti străbunii mei
În florile din pomii din livadă,
Și fiecare floare de scântei
Era un ochi deschis ca să mă vadă.

Când frunzele foșnesc de adieri
Îmi vin în minte șoapte și suspine
Căci ei sunt cei ce-au suferit mai ieri -
Noi suntem slabii suferinzi de mâine.

E dureros că plâng si florile de tei;
Legenda nemuririi-mi poartă gândul
Spre căile ce duc la bunii mei,
Iar actul meu de naștere-i pământul...