Copac fragil ce înflorești naiv,
Îți cânt coroana de cupole elegante
Ce atârnate-ți stau pe portativ
Și-ademenesc privirile-unui fante.

Albul și rozul lor îmbietor
L-au cucerit pe veșnicul nehotărât:
Un fluture agil, multicolor,
Cu-al său voal ce-i ține de urât.

O boare, nu se știe când iscată,
Trecu frivol prin crengile împodobite,
Lăsând o floare, totalmente despuiată...
Și vai! tocmai pe ea, cea mai cuminte!

Până și Don Juanul nostru zburător
Ramase zăpăcit de-atâta frumusețe
Și, delicat se-ndepărtă ușor -
În renunțarea-i plină de noblețe.

Un cumulus, plutind la înălțime,
Văzuse scena și, din alba-i vată
Lăsă să cadă câțiva stropi de prospețime
Ce-o răcoriră pe imbujorata fată...