traversăm în fiecare noapte iubirea

nu ți-am scris de mult timp și de multe ori, prea multe ploi
mi-au violat rândurile cu câte un hohot de râs, ce nu ți-am
spus atât de mult timp nu mai este acum un secret
ca un strop de ploaie aruncat în părul meu, făcând dezordine
în memorie, schiind de-a valma pe sinapse
îmi dau imaginarul fes pe-o parte, azi ai să fii curioasă?
ai să vrei tu să știi ceva despre mine? de-acolo din țara
în care străzi strălucitoare de opiu trec prin case strangulate
de eșarfe, ai să vrei să vezi țara asta cu mine?
să trecem, iubito, prin amintire ca doi schiori pe un hohot de râs
cineva îți cunoaște râsul, dar nu l-a auzit încă niciodată
cineva acolo îți ține de vorbă fiecare gând, poate de-asta
ai o memorie ciudată în ultima vreme, străzi cu lună
strălucitoare ca o lămâie aruncată în votka, numai
ca să-mi strice gustul și câteodată și râsul
femeia despre care nu mi se vorbește nimic în plus,
nu-i pot confunda silueta pe stradă și de câte ori o văd
îmi este mai clar că nu-i pot confunda silueta trecând
în hohot de râs peste zăpadă;
chiar așa, vrei mâini vișinii, coapse care mi se prind de umeri,
săruturi ca niște struguri fără pic de răbdare?
chiar nu ți-am scris de mult timp și-aș vrea să mă rătăcesc
în iarba aspră cu tine ca în viena; ai să vrei să știi ceva
despre străzi, țări și pleoape alunecând în castronul cu vin,
traversăm în fiecare noapte iubirea pe două fulare roșii
ca doi schiori pe un hohot de râs.