eu cred ca stiu
(si sper ca stiu)
ce-mi trebuie si ce-mi lipseste:
esti tu, care-mi aluneci printe dește...
chiar daca tu-ai plecat de-aproape-o saptamana,
e prima zi de liniste totala,
e prima zi fara de lacrima amara,
e prima zi in care pot gandi intreaga...
asa... si ce daca tu ai plecat?
macar te stiu ca nu mai esti departe,
macar stiu ca daca vreau, te vad,
chiar si asa cum esti, trist si pustiu...
eu inteleg ca nu te mai intorci
si inteleg ca nu-ti pot cere sa revii:
e drumul tau si ai ales sa pleci,
tu ai ales sa imi aluneci printre dește...
asa ca trebuie sa tac,
sa-nghit,
sa sufar,
si apoi sa rad;
sa ma prefac
si sa zambesc amar,
cand stiu ca ai alunecat subit
printre-ale mele zece dește... (29 octombrie 2004)