Sub ploaia plină de amintiri
aseară ochii mi s-au umezit,
risipita umbră din priviri
în val necunoscut te-a regăsit.

Þi-aș pune cerul la picioare,
în întuneric doar luna ninge,
așterne-ți pașii pe covoare
pe unde și lacrima se stinge.

Rămâi statuie nevăzută
pe râurile care amețesc,
nu te lăsa de hoți pierdută;
eu pot, privirea ta să ți-o răpesc.

Azi fredonăm bucăți de noapte
și aduc balsam de flori de munte,
răsturnate senin prin șoapte,
prin orașele cu străzi cărunte.

Dar fulgerele n-au fundații,
în voaluri de mireasă te iubesc,
mă simt un tren oprit in stații,
iar tu, privirea spre care pornesc.