Fânul cosit și ploaia de seară
Miros a curat, ca odată, demult,
Când veșnicia născută la țară
Cânta în nopți albe cu un tragic tumult.

Când vuiet, când foșnet, când o rană deschisă
Dansau sub rafale copacii bătrâni
Iar în loc de grădina cea mult prea promisă
Rămas-a doar fânul și-un sat fără câini.

Și ploaia de seară a rămas să ne ude
Mereu amăgire, nici un dram de noroc;
Mirosul amar din cotoarele crude
Ne cheamă-n pământ, să fim toți la un loc…