De secetă
pămîntul a crăpat
cît să mă cuibăresc
în inima cîmpiei
Și simt cum solidar
sufletul trupului meu
mă frînge crăpîndu-mă
cu șanțuri
Nestemată, ploaia
se îndură
de uscăciunile noastre
și ne aruncă apa
din care încolțim
împreună