Mi-aduc aminte de trecut,
De clipele trecute...
De străzile pline de lut,
În ridul vieții, mute...

Ploua atunci dar nu-mi păsa,
Căci ne țineam de mînă...
Noroiul greu se revărsa,
Pe un simțămînt de zînă...

În fața porții cînd ieșeai,
Și căutai de mine...
Eu credincios și fără de alai,
Te cuprindeam pe tine.

Vroiam și-atunci, vroiam mereu,
Să fii mai fericită...
Caut și-acum, caut din greu,
O zi deosebită...

Ziua în care să ne găsim,
Să te cuprind în brațe...
Să te sărut cum doar noi știm,
Ah...vieți...fragede ațe!

Destin amar tu te opui,
Palatului iubirii,
Lovești în piramida lui,
Nu e-mpotriva firii ?

Căci roșu este al nostru trandafir,
Și-i ocrotit de mine !
Dar oare e atît de scump potir,
Atît și pentru tine ?

Voi!...ce sădiți aceste flori,
Aveți grijă de ele !
De le distrugeți, în loc de comori,
Veți mai avea ...nuiele!

Să nu greșiți căci de cristal,
E tot ce-ați realizat !
Și o greșeală sparge-n val,
Al vieții sens curat.

Mi-aduc aminte de trecut,
De vis...ah! Visul meu...
Tu înger viu, înger de lut,
Te-aștept mereu...mereu.

Ploua atunci dar nu-mi păsa,
Căci eu eram cu tine,
Și ursa noastră ne valsa,
Spre lumi de farmec pline.

În fața porții cînd ieșeai,
Și mă prindeai de mînă,
Îți ascultam al tău scump grai,
Căci imi erai stăpînă.

Vroiam și-atunci, vroiam mereu,
Să fi mai fericită...
Să te sărut, așa cum eu,
Vroiam să fi iubită.

Destin amar degeaba te opui,
Palatului iubirii !
Căci nici chiar zeul în putere nu-i,
Să-i țină piept ei...firii.

Tu, piramidă de cristal,
Tu, viață furtunoasă,
Te-aștept pe creasta unui val,
Ca să te prind în plasă...

Te-aștept acum, te-aștept mereu...
Iubito vino...ah visuri deșarte,
De mînă să mă iei, dar greu,
Pot crede că se poate...

Eu totuși sper iubind curat,
Din suflet...suflet mare!
Și cred destin întunecat,
Că nu vei sta-n picioare!

Zbor, clipă, pajiște, cărare...
Odă iubirii-floare...

22.11.1988