Atât de aproape , fără să conteze Însă
Câte zări albastre se înșiră
Între noi , ca mărgăritarele ce le plâng eu pentru tine
și simt acum că se-nfiripă o pânză
Cusută parcă de o mână pricepută .
Dar e un suflet inocent cu-nfățișare de felină ,
Forța interioara ce-mi sloboadă încă o dată ura.
Și mi-e teamă de mine , căci am impresia că pânza
E țesută de păianjeni , nu de o mână iscusită
Care-n loc de atingeri fine , mă invenineaza până-n mădulare
Cu fiorul coșmarului copilăriei mele.