Pupilele noastre oarbe de soare
cadavre de umbre
îngroapă.
Planeta, e-un sfânt cimitir
de căzuți din lumină
și-o mare de cruci
și trupuri de aer
înfipte-n țărână.

Privește AntOM,
în marginea-aceasta !

Halou de argint
își plânge făptura uitată în lut,
cu lacrimi de aer și
sfinte ne par
culorile albastre și
plânsul tăcut al zării.

Bulgări de țărnă
îngroapă pământul,
trupul de lut.

În margine, ochiul gigant
își lunecă lacrima tristă.
Pământul se-ntoarce-n făptură și
lutul se cască a gură
și-o mână de aur se saltă,
cuvântul se adună,
în lava de sânge o lume
se surpă,
o lume,
o zgură.