Asfintitul sfasie norii cu pupile rosii
Privirea aluneca – cat sunt oasele lor de rotunde
As mangaia aerul, dar stiu ca ma simte si tremur
Asa ca prefer sa pictez imitatii de cer, pe retina, cu ochii inchisi


M-am innecat in albastru dar n-am creeat – mi-a ramas doar
tacerea albastra
Si unghiile – cand le privesc, ma dor profetiile
Mi s-a spus, iubitule, ca ar trebui sa iubesc rasariturile mai mult
Insa eu prefer sa apun cu tine trandafiriu


Eu albastra, tu rosu – mangaie-mi alb inima
Apuca norii cu o mana si taie-i cu luna la capete
Secera toate cuvintele care ar avea de gand sa ploua maine
In caz ca ma hotarasc sa rasar, poemul acesta trebuie sa fie senin…




14 octombrie 2004