Ard flăcările sufletului
Bătut de vântul rece al păcatului.
Cântă vioara cu fragedul arcuș
Despre viață și moarte și lună și stele,
Evantai de cuvinte și note
Fulgerând.
Gem...
Hoinarul suflet se apleacă peste
Iureșul vieții ce
Joacă un joc al destinului absurd.
Lumina se stinge
Mâncată de o gură de întuneric și
Nimeni nu poate trage înapoi
Obscuritatea.
Perdeaua de stele s-a stins,
Rămânând doar găurile unde trebuia să ardă
Speranța.
Și totuși
Toate au un rost!Chiar dacă sufletul
Þipă picurând lacrimi parfumate și încercând să
Ucidă dorința ce-l mistuie!
Vreau să cred că
Zenitul nu e chiar atât de departe...