se taie în cuvinte poeții mai e vreme
să rupem gleznei lanțul de blesteme

și pagini maculate sintactice pumnale
înfipte-n spate feților cu brațul moale

dacă statuia criminalilor e idol mut
năpârcile ridică temple de-mprumut

întotdeauna ura țărânii e destulă
să ostoiască setea prostia nesătulă

și orice pas făcut afara ăstui rând
e lanț bătut în oase cu za de început

să țină turma-n trup și carnea sa neruptă
din care lighiona străină se înfruptă

și îmbrăcați în straie de îngeri și bărbați
rămân închiși în vicii bătrâne neschimbați

și-și râd de clipa sferei spurcând ape curate
veninul nemușcat aproape nu-i încape

dar orice veac își are tărie și e vreme
năpârcii să strivim prin cântece blesteme