“În măsura în care este suflet al Rațiunii, sufletul este nemuritor, pentru că, în această calitate, el trăiește ca atare existența veșnică a lumii ideilor” (Platon).

“La Platon, trebuie luat în seamă ceea ce viețuiește în suflet și participă ca atare la lumea spiritului” (Rudolf Steiner).

Cu un spirit comprehensiv, cronicarul Eugen Petrescu caută în izvorul timpului, dincolo de aparențele exterioare. Este o căutare a adevărului ascuns, prin originea lucrurilor, devenită revelatoare de armonii emoționale, esențe și energii. Numai astfel se fac vizibile vibrațiile “subepidermice” din lemnul Bisericilor în scrierile sale. Și, ar mai fi ceva (dat printr-un har lăuntric): știința ascultării respirației culorilor materiei…

Nu toate ființele, care trăiesc impresiile dinafară, vor percepe (și înțelege) procesul creației. Orice sublimă înfrumusețare dată de Dumnezeu conținuturilor lumii formelor, este în mare parte tăinuită retinei. Ei bine, cu o grație sanctificată, Eugen Petrescu reușește să ne destăinuie ipostazele unor viziuni feerice, îmbibate în frăgezimi cosmice. În noua sa carte monografică “Eroinele Timpului” (la care încă autorul fecund lucrează) nu avem numai o mișcare a idealului artistic, ci și o stare de suflet înălțată prin rugăciune. Fiindcă, ca proză, victoria elementelor stilistice, capătă valoare și reprezentări de conținut al absolutului; ca poezie, capătă “reflex al misterului universal”. Expansiunea eului, evocă sensul evoluției, transcendând limitele lumii sensibile. Așadar, pentru prozatorul Eugen Petrescu – pe care în recomand cu responsabilitate cititoriilor, glorificarea Bisericilor creștine – ortodoxe consfințește un crez istoric, purtător de aure metafizice și ezoterice.

N.N.Negulescu.