"Cuando me han pregutado la causa de mi amor
yo nunca he respondido. Ya conocéis su gran belleza.

(Causa de amor, Francisco Brines)

În seara aceia de noiembrie vremea era răcoroasă și bătea vântul, iar Andreea îndreptându-se cu tranvaiul pe Bulevardul Ștefan cel Mare spre casa lui Angeluica, își trase gulerul în sus.

Se coborî din tranvai cei câțiva zeci de metri până la locuința acesteia. Cerul era senin, iar Andreea, în briza rece a serii, se simțea fricoasă - fricoasă, dar hotărâtă. În ființa ei exista acea teamă de batjocura celor bogați. Îi era frică că Mihai, fiind unul dintre ei, dacă va afla de sărăcia ei, dragostea lui se va transforma în dispreț.

Becurile de pe stradă se aprinseseră, iar umbrele clădirilor cădeau bizar pe asfalt. La toate aceste amănunte, Andreea era absentă. Ocii-i erau ațintiți în față și cotind pe o alee întunecoasă, simți că este prinsă de braț. Tresări scăpându-și un țipăt ascuțit din gât.

- Te-am speriat, Andreea?

Fata făcu ochii mari.

- Mihai, tu aici?! N-aș fi crezut. Ce faci aici? întrebă ea repede cuiprinsă fiind de emoție.

- Am fost la un prieten, dar tu?

- Eu... ăăă... mergeam la o prietenă, se bâlbâi ea.

Mihai puse această bâlbâială pe seama emoției în urma întâlnirii neașteptate.

- La ora asta1?

- Trebuie s-o întreb ceva.

- Stă departe?

- Nu. Chiar în blocul acela, spuse ea arătând cu un gest al capului blocul cu pricina.