3.

Discuția cu Radu Geambașul, despre Haralambie, Iancu Lupu o tot amână de pe o zi pe alta, până când primi o scrisoare din Ujgorod, pe care o tot învârtise în mână de parcă îi frigea degetele. Scrisoarea era de la Haralambie.
Până la urmă se hotărî și rupse plicul. În scrisoare scria:

«Domnule Iancu Lupu!
Vă rog să mă credeți că nu-mi face deloc plăcere să vă amintesc că-mi datorați bani, pe cinci cai, dar lecuirea rănilor pe care mi le-ați «dăruit» în seara de Sfântul Dumitru m-a costat o groază de bani, însă despre asta vom vorbi altădată. Acum vă rog să-mi înapoiați doar banii pe cai, pe ultimii doi îmi dați ca de obicei. Știu că nu vă place să vă târguiți, de aceea vă rog să duceți banii, în ziua de Sfântul Ioan Botezătorul la cârciuma «Potcoava de aur» și lăsați-i la ovreul Ruben, de unde îi va lua un cunoscut de-al meu.
Dacă nu o să faceți întocmai, următoarea noastră întâlnire o să fie foarte neplăcută pentru dumneavoastră, nici nu puteți să vă imaginați, cât de neplăcută va fi, sau mai rău de atât, o să vă iau ce aveți mai de preț pe această lume păcătoasă!
La bună vedere,
Haralambie.»

Lui Iancu Lupu nu-i venea să creadă ochilor. Citi și reciti de câteva ori scrisoarea, pe urmă mai privi odată plicul cu ștampila poștei orașului Ujgorod, după care vârî scrisoarea în plic și îl ascunse în scrinul său din lemn de Tisa.

* * *

În aceeași zi Gheorghe șchiopul, poștașul orășelului, duse o scrisoare și la «Potcoava de aur» care era destinată cârciumarului Ruben. Plicul era de aceeași culoare galbenă, cu adresa scrisă de aceiași mână și purta aceiași pecetă al poștei orașului Ujgorod.
Dar spre deosebire de Iancu Lupu, căruia nu-i făcuse nici o plăcere primirea scrisorii, ba din contră îl supărase, cârciumarul Ruben era aproape fericit și o reciti de câteva ori cu mare bucurie în suflet. În scrisoare era scris:

«Domnule Ruben!
În ziua în care creștinii ortodocși sărbătoresc Sfântul Ioan Botezătorul, Iancu Lupu o să vă aducă, sau o să trimită prin cineva, o sumă destul de importantă de bani. Vă rog să luați acești bani și pe urmă să-i înmânați bunului meu prieten Ion Kocerha care va veni după ei, iar Ion o să vă dea cinci procente din sumă pentru tăcerea și serviciile dumneavoastră.
Vă mulțumesc mult,
Haralambie.»

– Cinci procente din sumă pentru tăcerea și serviciile mele! He, he – băiat de treabă Haralambie, nu glumă! se bucura Ruben, învârtindu-se prin cârciuma, închisă la ora aceea.

* * *

Și Iancu Lupu «măsura» în lung și-n lat odaia sa, dar nu de bucurie precum ovreul Ruben, ci chinuit de gânduri, care de care mai amare și mai negre. «Dacă nu o să faceți întocmai, următoarea noastră întâlnire o să fie foarte neplăcută pentru dumneavoastră, nici nu puteți să vă imaginați, cât de neplăcută va fi, sau mai rău de atât o să vă iau ce aveți mai de preț pe acestă lume păcătoasă!».
– Doamne! șopti Iancu. Haralambie îmi poate răpi copilul. Îl poate răpi sau chiar ucide pe Ionuț...
Prima dată în viața lui Iancu simți că îi este frică. O frică care-l paraliza, îl făcea neputincios, laș... Se așezase pe pat și îngropându-și fața în palme șopti cu o mare deznădejde:
– Am îmbătrânit!

Va urma.