Frica

Cică era odată o babă bătrână, tare bătrână, și nu avea pe
nimeni în casă, nici copii, nici neamuri apropiate,doar o
căsuță cât să-și ducă zilele, ce-i păreau lungi și chinuite
și-și ruga mereu moartea care, zicea ea, nu mai vine odată
să o scape de lumea asta și de necazurile vieții. Așa că de
câte ori avea vreun necaz se ruga mereu:
-Vino, moarte, mai repede că nu mai pot și m-am săturat de lumea asta.
Dar moartea nici vorbă s-o audă ca să-i îndeplinească ruga.
Și uite așa își ducea zilele baba, mai rugând-o pe moarte să o
ia, mai plivind niște straturi cu legume ce le avea prin grădina casei, mai vorbind cu mâța, singura ființă ce-o avea
și-o asculta torcând, frecându-se lingușitor de picioare, sau o asculta de parcă-i înțelegea necazurile.
Într-o zi s-au terminat lemnele și a trebuit să meargă în pădure să-și adune niște uscături pentru foc la pregătirea mâncării.
Și-a luat o frânghie și încet, incet, cu mâța după ea a plecat
spre pădure care era foarte aproape de căsuța ei.
Ajunsă acolo și-a strâns o sarcină de vreascuri, a legat-o
cu frânghia si apoi s-a apucat să-și caute niște ciuperci de
pădure, că la sărăcia ei prindeau bine cu niște mămăliguță.
După ce și-a strâns câte-i trebuiau în buzunarul șorțului
s-a întors la surcelele strânse și a încercat să-și ridice
sarcina de surcele pe umerii gârboviți de bătrânețe.
Dar de câte ori încerca să o ridice, ba-i cădea sarcina din
mâinile-i fără putere, ba cădea ea cu sarcină cu tot.După
câteva încercări chinuite și fără rezultat s-a lăsat obosită pe frunza uscată a pădurii și cu ochii înlăcrimați de ciudă și neputință iar și-a rugat moartea.
A stat ea ce-a stat lângă sarcina de uscături adunate să-și
mai tragă sufletul,apoi se ridică să mai încerce o dată .
Dar când se ridică, ce-i văzură ochii?Iaca moartea în fața
ei.
-M-ai chemat de-atâtea ori, Iaca am venit.Ești gata? zise
moartea cu răceala-i răgușită și coasa-i deasupra capului cu
găvane goale.
Dar frica de moarte i-a dat puteri și i-a trecut cheful de
a muri babei.
-Te-am chemat, zău, căuite n-are cine să mă ajute să-mi pun
sarcina asta cu uscături în spate, așa că fă bine și ajută-mă că mă grăbesc.I-a ajutat moartea să-și ia sarcina
și când baba se vazu cu lemnele pe spate a luat-o la picior,
grăbită către căsuța ei cu mâța mârâind și scuipând a spaimă mare.
-Unde fugi, babo? strigă moartea, ridicând coasa-i ruginită a amenințare.
-Iaca, acasă, să-mi fac de mâncare și am mult de lucru și nu
am timp de stat la povești...
Și cu mâța speriată alături a luat-o baba spre căsuța ei,
parcă mai sprintenă și plină de viață, lăsând-o pe moarte cu gura-i căscată prin care fâșâia vântul unei zile
pline de viață.