N-aveam în gând să intercalez umorul acesta cu restul lucrărilor, dar am făcut-o la sugestia unui puști, care are ciocul mic pe Agonia, fiindu-i frică de offtopic.
Mie-mi prinde bine off-topic-ul, este ca o a doua bancă de date, de acolo-mi scot uneori bijuterii din tezaurul dat la păstrare.

Imagologia asta-i un fel de Gross-mama care are ca fiice bătrâne: industria aparaturii medicale, a cinematrografiei (fără latură de divertisment), teatru, operă și balet, peisagistica naturii și cea a penelului . Acum gross- mama are la bătrânețe o nepoțică: imagistica artei condeiului, care-i iubita mea de tranziție post-revoluționară.
Vă jur pe proteza care-mi dansează-n cavitatea bucală și pe cele două divizii de muze credincioase că nu ne-am înșelat nici o dată.
Acum 20 de ani când eram răcan în imagistică, mi-a zis unu care da și el cu muzele, că asta ar fi o invenție de a mea, că mă joc cu fantezii, iar acum a început să-și bage imagistica-n pix.
Ca să vezi ce ți-e și cu oamenii ăștia, când nu știu ceva, nici măcar n-au ciocu mic. Spun- e o porcărie, iar când au înțeles porcăria, spun că-i o bijuterie.
“Qvot capita tot sensus” și atât. Mergem la artiștii-victime ale acestui guvern de antitalente și antispiritualitate.

Noile boli ale imagisticii

Dacă-n imagistica Microsoft-ului au apărut bolile calculatorului printre care și boala virușilor, pe sticlă, în imagistica de condei a apărut și manipularea imaginii. Aceasta o fac mulți mahări, inclusiv politicienii, guvernul și primul gândac din fruntea lui.
Am vrut să spun că debutul la care o să mă refer mai jos, n-a lăsat pe nimeni cu gura căscată.
Va urma