Ai scris vreodată scrisori pentru cineva pe o hârtie? Să scrii cu grijă, fiecare cuvânt calculat, fiecare cuvânt să spună tot ce vrei să spui... Să aștepți apoi răspunsul, zi de zi, să te stresezi cu întrebări....dacă nu am scris tot? daca sunt cuvintele mele înțelese greu sau deloc... daca iubirea mea nu este descrisă cum trebuie pe hârtie? Toate întrebările din lume aglomerate pe secundă și apoi te calmezi singur... și mai trec câteva zile, după care primești scrisoarea... Fericire supremă! Privești plicul și îl analizezi cu grijă. Ai rezistat până acum, de ce să nu mai reziști un pic, să savurezi momentul, să amîni clipa ddeschiderii de plăcere și bucurie și de teamă de ce ar putea fi in ea. Deschizi scrisoarea, tragi aer în piept și speri... citești "Dragul meu" și inima începe să se așeze la loc. Ochii cresc în dimensiune, cuvintele le sorb pas cu pas, rapid, trec cu viteză peste ele și păstrez doar sentimentul din ele. Știu că o sa revin și o să citesc iar și iar cuvintele, chiar dacă sunt dulci, chiar dacă sunt amare. Îmi povestește viața ei, și amân concluziile. Caut cuvinte cu "sentimente", caut "iubire", "dragoste", "a place"... ceva despre mine, plin de egoism. Găsesc cuvintele căutate, sufletul meu le soarbe, le absoarbe cu tot, le disecă și transformă în fericire pură. Bucuria mea de o zi... Iau o hârtie albă, care de obicei mă îngrozește pentru că trebuie să o umplu. Dar am cu ce, am cuvinte grămadă care așteaptă să spun ce simt, si scriu... încet, dar scriu. Timpul trece repede. Sunt liniștit că am terminat. Douăzeci de pagini...de unde atât? Acum aștept răspunsul...
Ce frumos miroase hârtia cu parfumul ei, plicul de la ea... Ea.