Represiunea are de regulă efecte contrare celor scontate pentru că adevărul, dreptatea, iubirea se instaurează numai prin acceptarea lor liberă.
Când ajunge omul să aibă o părere foarte bună despre el, foarte greu îl mai întorci din cale.
Viața omului seamănă cu o alergare scurtă. Foarte scurtă.
Cine își pre-gătește o înmormântare fastuoasă sau un mausoleu bogat, nu are nici un ascendent înaintea celorlalți oameni și nici în fața lui Dumnezeu. Este doar o probă de trufie neghioabă.
În fiecare om se află un altul de valoare egală și de semn contrar.
Sfinții Părinți ne îndeamnă să trăim în lume dar nu după duhul ei.
Viața nu este numai ceea ce cade sub incidența simțurilor noastre. Ea are și o componentă spirituală de care trebuie să ținem seama.
Cine este conștient că toate gândurile, vorbele și faptele rele se vor întoarce cu putere sporită împotriva sa, se va păzi.
Gândurile rele sunt puse în fața noastră ca niște prilejuri de poticnire.
Omul face parte din natură, din societate și din univers și dator este să se trăiască după legile armoniei universale.
Stingerea cu forța a unui conflict, poartă în el și germenii altor viitoare conflicte care nu vor întârzia să se manifeste.
Experiențele dureroase ne duc de regulă pe o treaptă superioară a cunoașterii ceea ce dintr-o perspectivă mai înaltă este benefic în fond.
Nu realitatea contează atât de mult, cât părerea și atitudinea noastră în fața ei.
Sursa conflictelor nu se află în natură ci în mintea noastră a oamenilor și acolo se nasc ele întâi.
Importanța omului nu constă în averea la care s-a angajat rob ci în bogăția spirituală la care, dacă ajunge, nu i-o mai poate lua nimeni.
Omul se poate vindeca de singurătate prin contactul cu realitatea, nu cu lumea. Prin raportarea la Dumnezeu și nu la oameni.
Viața aceasta i s-a dat omului, ca el străduindu-se, să o merite pe cealaltă.
Multă lume aleargă să facă avere, dar banul nu poate rezolva singur totul.
Fiecare om rămâne copil în sufletul său.
Nici omul nu muncește, nici ursul nu joacă de plăcere.