Lucian era foarte încântat de tot ce îi povestea bunica lui. Aștepta cu nerăbdare următoarea vizită.

- Bunico, îmi mai povestești o întâmplare adevărată din copilăria ta?
- Cu bucurie. Știu că ești un nepoțel cuminte și înveți din pățaniile celorlalți. Peste ani, poate vei povesti și tu copiilor ce năzbâtii ai făcut în copilărie. Să ne așezăm pe băncuță!

Bunica și Lucian s-au așezat comod. După câteva clipe în care bunica privi cireșele care dădeau în pârg, începu să povestească.

- Cred că eram în clasa a doua. La alimentara de vizavi sosise mașina cu marfă. Îmi amintesc că tata ne-a adus portocale și alte fructe despre care ne-a spus că sunt din țările în care nu ninge niciodată.
- Mare lucru! Portocale…
- Pentru noi, erau noutăți. Eram obișnuiți cu mere, pere, prune, nuci. Cireșe și pepeni aduceau numai unii țărani la piață. La noi în oraș, nimeni nu avea cireș. Pur și simplu, nu era obiceiul. Pepenii se aduceau din Oltenia, dintr-o parte a țării în care era mult mai cald ca la noi. Și unde ploua mai puțin.
- Să revenim la ceea ce v-a adus tatăl tău!
- Ne-au plăcut portocalele, mandarinele, dar și smochinele. Era prima dată când am mâncat smochine. Erau uscate, așa cum aduc și azi. Þi-am mai spus, când eram mică, marfa era adusă în lădițe, butoaie, saci. Fructele se cumpărau în cantități mici. Vânzătoarelor le revenea sarcina de a le cântări.
- Mi-ai mai spus că le ambalau în pungi de hârtie…
- Așa e! A doua zi, am fost să cumpăr pâine. A trebuit să stau la rând. M-am uitat pe rafturi, am văzut prețurile. Am reținut că smochinele costau nouă lei. Tata ne adusese câteva, dar eu aș mai fi mâncat…
- Și?
- M-am gândit cum să fac, câți lei să cer, cum să fiu convingătoare…Mi-am compus o problemă: dacă un sfert de kilogram costă nouă lei, cât costă un kilogram? Am început să calculez. Un sfert costă nouă lei, o jumătate costă nouă plus nouă, adică optsprezece lei. Un kilogram, după calculele mele, trebuia să coste treizeci și șase de lei. Am așteptat să vină tata din oraș și l-am informat că la alimentara mai sunt smochine și eu aș vrea să mai mănânc. L-am rugat să îmi dea nouă lei.
- Bunico, ai vrut să îl păcălești pe tatăl tău?
- Atât am înțeles la acea vârstă. Voiam să mănânc smochine.
- Și l-ai păcălit?
- Tata știa să mă determine să mă dau de gol. M-a întrebat cât costă un kilogram. I-am răspuns repede: treizeci și șase de lei. M-a întrebat dacă nu cumva sunt cam scumpe. Am izbucnit în râs. A râs și tata și m-a întrebat cum am calculat. Apoi, tata mi-a spus că, în clasa a treia voi învăța tabla înmulțirii și voi calcula mult mai repede și mai ușor. Smochinele vor avea un preț accesibil, adică nu prea mare, ca să poată copiii să le cumpere. Pe atunci, un învățător, cum era tata, avea salariul de șapte sute de lei. De atunci, banii s-au schimbat de câteva ori, prețurile s-au schimbat de mai multe ori.
- Ce ai învățat din acea întâmplare, bunico?
- Am învățat că, pentru a calcula mai repede, pentru a rezolva mai repede unele probleme practice, e foarte important să știu tabla înmulțirii.
- Tatăl tău nu s-a supărat că ai vrut să îl păcălești?
- Tata avea simțul umorului și a apreciat faptul că mi-am compus o problemă de matematică și chiar mi-am rezolvat-o cunoscând numai adunarea.
- Bunico, îmi mai spui o poveste?
- Mai târziu, că trebuie să dăm de mâncare puilor. Mă ajuți?
- Sigur, bunico!

Bunica și Lucian s-au dus să hrănească puii. În acest timp, bunica încerca să-și amintească o întâmplare adevărată pe care să i-o povestească lui Lucian.