Ea cobora din tramvai, el încerca să se urce. Li s-au atins coatele pe scara măgăoaiei oprită în stația de după pod, unde coboară schimbul doi și se suie schimbul unu. Amândoi au întors capul în aceeași secundă. In următoarea și-au zâmbit. El și-a strigat numele și l-a asociat cu facebook, ea a știut că vor fi împreună nu doar acolo. S-au întâlnit prima oară în duminica de după electrocutarea coatelor de pe scara tramvaiului. Au mâncat eclere, au băut nectar, s-au ținut de mână, au aruncat cu pietricele în lac și au inventat versuri. Luni au făcut pe dracu-n patru la fabrică și au fost puși în același schimb, să se poată vedea nu doar duminica. S-au iubit unsprezece zile, cu nopțile lor cu tot și chiar și cu câte o după-amiază, era toamnă și era romantic. Apoi el s-a mutat la ea, a venit băut și a strigat-o pe alt nume. Dimineața s-a trezit singur. Si-a aprins o țigară, a sunat-o pe un telefon închis și a căutat-o pe facebook. Nu mai era nicăieri. Nici la fabrică, la schimbul doi. Doar un bilet strecurat pe sub ușița de metal a vestiarului s-a mai întrupat din ea: eu nu sunt nicio altă femeie, nici trecută, nici viitoare, eu trebuie să fiu eu, adio. Au vrut să fie totul, au încercat să fie orice, au reușit să fie nimic.