Copacii din vie
Prietenii mei, când au necazuri, așteaptă să li se întâmple minuni. Eu, mai pragmatic, am cumpărat câteva topoare ca să tai copacii din vie. S-au pripășit pe acolo, duzi, nuci, migdali și chiar salcâmi. Nu mă întrebați cine i-a plantat, nu există răspuns. I-aș fi lăsat în plata Domnului, dar când ar via, plugul se înfige în rădăcinile mai groase decât mâna. Se strâmbă lama, este deviată direcția și butucii de vie se înșiră sfârtecați în urma tractorului. Cele mai păcătoase sunt rădăcinile de nuc, așa că după ce tai copacul, ierbicidez lăstarii tineri care cresc haotic, pe oriunde. Nici eu nu mă las, am cumpărat fierăstrău de mână cu dublu sens, drujba cea mai bună și sper să vin de hac copacilor verzi. Tot luptându-mă cu ei în fiecare an, am descoperit că stâlpii din nuc și din salcâm sunt mai rezistenți decât cei din beton care se macină sub gerul groaznic, la răscruce de vânturi. Am mai aflat ceva: cine zilnic mănâncă nuci sau migdale, nu face mătreață, nu e atins de cancer! Nu exclud posibilitatea ca sâmburii ăștia să fie și anticovit. Ați mâncat vreodată floarea de salcâm? E dulce, dulce! Dudele sunt și mai dulci. Am prins drag de copacii verzi din vie, nu-i mai tai. Oare vor supraviețui după călătoria mea spre stele?

P.S.
Textul a fost inspirat de un dialog dintre Luminița și Eliza