Când Èr Ùtùlf ajunse acasă, găsi pe gazonul din curte, proaspăt tuns în briza Zorilor Schimbători, o mulțime compactă de ziariști, redactori de televiziune, de radio, profesioniști ai senzațiilor celui de-al zecelea simț cooperant cu natura unghiulară a activității neuronale periferice transcendentale.
Sentimentul care îi schimbă culoarea aripii galbene se înfiripă întâi în sinapsa portocalie a inimii și zvâcni, albăstrui, spre tâmpla amplă a umărului căutător de sens eliberând o mireasmă purtătoare de curiozitate în aer. Toți se rasuciră, ca la o comandă militară, spre unghiul de unde se eliberase parfumul, dar nu se vedea emitentul. Èr Ùtùlf profită de cel de-al doisprezecelea simț, al invizibilității, și trecu prin mijlocul celor prezenți pe gazonul casei familiei lui fără a fi perceput fizic. Când intră în hol simți curentul de eliberare neuronală a endorfinei și notă în subconștient intensitatea acestuia pentru o comparație ulterioară a istoriei. Soția lui, Inàchis Iò, privi spre Èr Ùtùlf cu un zâmbet ștrengăresc care lui îi aducea, de fiecare dată, fluturi în stomac. Inàchis Iò îi transmise sinaptic, printr-o notă de parfum ușor lemnos, că înflorise scoarța salciei, iar trecătorii rămăseseră în fața casei, înmărmuriți de frumusețea acesteia, aglomerație care atrăsese mass-media. Èr Ùtùlf se simți împlinit. Parfumul lui explodă între sinapse și se apropie de salcie. Spectacolul era, într-adevăr, acaparator de fascinant. Scoarța emana un buchet de culori despre care se va vorbi, cu siguranță, cel puțin un an, iar din sinapsa galbenă apărută se strecură afară, în puritatea ozonului pe care îl producea salcia, ca entitate înnăscută pentru asta, fluturele de rod însoțit de parfumul pregătit prin titlul "Combaterea uitării prin strămutarea senzațiilor olfactive în spiritualitatea sinapsoidală incandescentă".