S-au cunoscut pe net. El era bâlbâit și avea un chip brutal, de Neanderthal, un cap enorm, frunte proeminentă, ochi îndepărtați, neobișnuit de rotunzi și de roșii, dinți de iepure ieșind dezordonați dintr-o gură ca de balaur, trup diform în mijlocul căruia străjuia o burtă enormă, vălurită. Ea era paralizată de la gât în jos și își dicta mesajele către calculator cu o voce cristalină, echilibrată și clară care părea că nu are nimic de a face cu ea; avea un trup ca de păpușă maltratată de un copil diabolic. A fost dragoste la primul schimb de mesaje, au vorbit de armonia universului și de suferințele terestre, de necesitatea unui imperiu al frumuseții și de ororile scenelor de război, de minunata generozitate a spiritului uman care ține piept răutății generalizate ale societății. Citeau fermecați replicile unuia către celălalt și găseau același tip de zâmbet catre lume și viață, nu similar ci identic, deși născut din istorii și percepții diferite, cum le stă bine oamenilor normali. Luni de zile evitară să vorbească despre sine și cu atât mai puțin de posibilitatea de a se întâlni într-un loc real. Într-o zi el i-a trimis o fotografie cu un bărbat frumos iar ea l-a recompensat imediat cu imaginea unei balerine. Atunci, el i-a scris versuri înflăcărate pe care ea le-a citit vrăjită și i-a răspuns cu melodii compoziție proprie la care el a plâns de emoție. Cu precădere seara, el îi povestea aglomerata lui viață socială ironizând mediocrii și ratații iar ea îi descria turneele prin lume alături de coreografi faimoși, urmărită de fani și de televiziuni. Niciunul dintre ei nu a propus vreodată să se întâlnească la o înghețată, la un covrig, la ceva real. Și a fost o iubire de vis, de mesaje, de poeme, de cântece, o dragoste adevărată și nu virtuală cum obișnuiește să se mai întâmple în acest loc pe care îl numim realitate.